Un raliu încheiat prematur…

În weekend-ul care s-a încheiat a avut loc Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman, un raliu cu tradiţie în motorsportul românesc. La eveniment au fost înscrise 52 de echipaje, 4 dintre acestea concurând sub culorile Napoca Rally Academy.

Obiectivul a fost cel de a termina pe prima poziţie a clasamentului general pe echipe, iar în plan individual, fiecare echipaj a urmărit clasarea pe o poziţie cât mai înaltă a podiumului.

Echipajul format din Bogdan Marişca – Sebastian Itu nu a fost ferit de ghinion de această dată, cei doi fiind nevoiţi să se retragă prematur la începutul celei de-a doua zi de concurs.

Legat de evoluţia în prima zi de concurs, dar şi de motivul abandonului, cei doi sportivi au declarat: “În viaţa de sportiv există momente bune şi mai puţin bune, momente cu noroc şi cu mai puţin noroc… La Raliul Bacăului s-a petrecut un astfel de moment, în care norocul nu a fost de partea noastră… După o primă probă specială în care am făcut o greşeală care ne-a costat aproximativ 20 de secunde, am reuşit să ne continuăm parcursul cu timpi din ce în ce mai buni, câstigând două probe speciale şi recuperând o parte din timpul pierdut, lucru care ne-a adus un loc 3 la finalul zilei. Din păcate, un contact general lăsat deschis şi un GPS care a funcţionat toată noaptea, au făcut ca maşina să nu mai pornească sâmbătă dimineaţă, fapt care a generat cel mai stupid abandon din carieră… Nu este ceea ce ne-am propus la acest raliu, dar trebuie să acceptăm şi să trecem peste astfel de momente şi să mergem mai departe. Ca urmare ne pregătim deja pentru Raliul Harghitei” – a declarat Bogdan Marişca.

La rândul său, Sebastian Itu a declarat următoarele: “Am pornit în această cursă optimişti, cu dorinţa de a confirma un podium. Ne pare foarte rău pentru lipsa unui rezultat pozitiv la Bacău. Ne vom revedea cu siguranţă la Odorhei în felul în care ne ştiţi”

Echipajul Bogdan Marişca – Sebastian Itu este susţinut în sezonul 2018 de către următorii parteneri: Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, Telekom, Ford, DeLonghi, Primaria Cluj, Visit Cluj, Leaseplan, P1, KissFm – partener media.

Leave a Comment